Cand nea Pandele l-a trimis pe fi-su la oras a
simtit ca inima i se face mica-mica si-l inteapa. Da’ stia ca e alegerea buna,
asa fac parintii, vor sa-i vada pe ai mici bine, realizati. Si fi-su, mai
plapand asa, oricum nu era facut pentru dat cu lopata-n gradina, mers cu vaca
la pascut. Pielea lui era prea sensibila, o parlea soarele cu usurinta, facea
basici cand se atingea de coada toporului sau a lopetii. Adevarul e ca Pandele
nu credea ca fi-su o sa fie asa. Barbatu’, in mintea lui era cam asa ca el, apuca
tauru’ de coarne si dadea cu el de pamant, muta sifonieru’ singur, sapa toata
tarlaua de la rasarit pana la apus fara sa manance mai mult de o bucata de
paine si un bot de branza cu ceapa.
Da iete, ca baiatul parea sa aiba ceva minte in cap totusi, asa ca Pandele se simtea mai impacat la gandul ca ceva tot o sa faca el cu viata lui. Oricum ar fi, viata la oras e altfel, ca doar statuse si el pe acolo cativa ani. De fapt, tot la oras o cunoscuse si pe ma-sa. Era a sasea nevasta a lui Pandele si singura care ii daduse un baiat, motiv pentru care inteleptul satului il si poreclise Henry al VIII-lea. Nu va ganditi, Pandele nu omorase pe nimeni, doar ca isi dorise cu incrancenare sa aiba si el un baiat.
Cu prima nevasta, pe care o luase cand era inca un copil nu alta, avusese doua fete. Prima, Agapia, murise de gripa intr-una din iernile geroase. Ramasesera cu Paula, fata cuminte, da’ cam bleaga, nu era in stare nici macar sa dea cu matura ca lumea prin casa. Nevasta-sa murise de inima rea, de dorul primei fete, si-l lasase pe Pandele cu asta mica de gat, sa se descurce asa cum l-or tine pe el puterile. Ii era greu, ca doar omu nostru nu avea mai mult de 20 de ani, si se trezise singur, cu toata gospodaria pe capul lui, si colac peste pupaza, mai trebuia sa-i aiba grija si aleia mici. De atunci isi daduse Pandele seama ca fetele nu-s bune la casa omului. Asa ca se insurase din nou, ca sa aiba si el pe cineva sa-i puna o ciorba in fata si sa aiba grija de plod, sperand si rugandu-se la Dumnezeu in fiecare seara sa-i dea si lui un fecior.
Noroc nu prea avusese Pandele, cum iete ca era deja la a 5-a nevasta si toate, da toate, indaratnice cum erau, ii facusera numai fete. Pandele, numai de al dracu’, le lasase de cum aflase ca-s bortoase, chit ca era nevoit sa le plateasca pensie alimentara Si asa nu era mare lucru. Pandele facea bani reparand cine stie ce de prin casele oamenilor, om priceput, de’...
Pe Ana, a sasea femeie cu care-si legase viata, o intalnise cand avea deja 45 de ani. Se ducea ca tot omu’ la brutarie. Muncise toata ziua si ii ghiortaiau matele, il dureau creierii de atata efort. Cand a intrat l-a izbit mirosul painii proaspat scoasa de pe vatra si a simtit cum il iau ametelile si i se inmoaie picioarele. Atunci, chiar atunci a vazut-o, pentru prima data, pe femeia aia oarecum voinica, cu brate pufoase si albe, si tate rotunde. Lui Pandele nu i-a mai trebuit nici paine nici nimic. A ramas cu ochii la ea, tintuit in fata tejghelei. « Femeia asta pocneste de sanatate » si-a zis Pandele. « Uita-te la ea ce maini sanatoase are, si ce maxilar puternic, si cum ii tresare pieptu cand respira ! Asta e sigur mama de baiat ! » Avusese dreptate. Dupa ce ii cumparase vreo trei buchete de garoafe, si cutii cu « ciucalati » cu rom si o dusese pe la cofetarie, Ana il luase, ca doar era baiat fin si muncitor. Un an mai tarziu, cei doi l-au avut pe Paul. Il numise asa dupa prima nevasta, care ii fusese draga ce-i drept.
Acum, ca-si vazuse visul cu ochii, Pandele era mandru nevoie mare si simtea ca nu-i mai trebuie nimic pe lumea asta. Se dusese pana si pe la manastiri, ca na, copilul trebuie si el plimbat, si ma-sa cum era bisericoasa de fel, unde sa-l duca, si Pandele pupa icoanele si multumi Domnului cu lacrimi in ochi, ca iete n-a murit prost, ceva- ceva lasa si el, in urma lui, pe pamantul asta.
Copilul era copil normal el, da parca o tzara mai bleg de felul lui. Plangea cam des, il ciomageau ailalti, de-l facea pe Pandele sa i se suie sangele la cap de suparare, si sa-njure de toti dumnezeii. Aia din sat radeau si-i mai ziceau : « Ce facusi ma Pandele, facusi tot fata ma pana la urma ?! » Pandele se enerva, si dadea pumni in stanga, in drepata, spargea mesele prin carciumi, arunca cu ce-i pica in mana dupa al de-ndraznea. Era fiu-su, mandretea lui, si nu-i permitea nimanui sa zica ceva rau de el. « Las’ ca s-o face el barbat ! Mai are de vazut, de-nvatat. O fi ‘ntelectual dala’, mai stii ?! »
Acu, il trimisese la scolit, sa-l ajute cum poate, sa scape baietul de gura astora din sat, care se tot uitau in ograda lui, ca na asa e omu’ cand n-are nimic mai bun de facut, se uita in gura altora, cum soarbe ciorba si-i numara boabele de orez din fiecare-nbucatura.
Da iete, ca baiatul parea sa aiba ceva minte in cap totusi, asa ca Pandele se simtea mai impacat la gandul ca ceva tot o sa faca el cu viata lui. Oricum ar fi, viata la oras e altfel, ca doar statuse si el pe acolo cativa ani. De fapt, tot la oras o cunoscuse si pe ma-sa. Era a sasea nevasta a lui Pandele si singura care ii daduse un baiat, motiv pentru care inteleptul satului il si poreclise Henry al VIII-lea. Nu va ganditi, Pandele nu omorase pe nimeni, doar ca isi dorise cu incrancenare sa aiba si el un baiat.
Cu prima nevasta, pe care o luase cand era inca un copil nu alta, avusese doua fete. Prima, Agapia, murise de gripa intr-una din iernile geroase. Ramasesera cu Paula, fata cuminte, da’ cam bleaga, nu era in stare nici macar sa dea cu matura ca lumea prin casa. Nevasta-sa murise de inima rea, de dorul primei fete, si-l lasase pe Pandele cu asta mica de gat, sa se descurce asa cum l-or tine pe el puterile. Ii era greu, ca doar omu nostru nu avea mai mult de 20 de ani, si se trezise singur, cu toata gospodaria pe capul lui, si colac peste pupaza, mai trebuia sa-i aiba grija si aleia mici. De atunci isi daduse Pandele seama ca fetele nu-s bune la casa omului. Asa ca se insurase din nou, ca sa aiba si el pe cineva sa-i puna o ciorba in fata si sa aiba grija de plod, sperand si rugandu-se la Dumnezeu in fiecare seara sa-i dea si lui un fecior.
Noroc nu prea avusese Pandele, cum iete ca era deja la a 5-a nevasta si toate, da toate, indaratnice cum erau, ii facusera numai fete. Pandele, numai de al dracu’, le lasase de cum aflase ca-s bortoase, chit ca era nevoit sa le plateasca pensie alimentara Si asa nu era mare lucru. Pandele facea bani reparand cine stie ce de prin casele oamenilor, om priceput, de’...
Pe Ana, a sasea femeie cu care-si legase viata, o intalnise cand avea deja 45 de ani. Se ducea ca tot omu’ la brutarie. Muncise toata ziua si ii ghiortaiau matele, il dureau creierii de atata efort. Cand a intrat l-a izbit mirosul painii proaspat scoasa de pe vatra si a simtit cum il iau ametelile si i se inmoaie picioarele. Atunci, chiar atunci a vazut-o, pentru prima data, pe femeia aia oarecum voinica, cu brate pufoase si albe, si tate rotunde. Lui Pandele nu i-a mai trebuit nici paine nici nimic. A ramas cu ochii la ea, tintuit in fata tejghelei. « Femeia asta pocneste de sanatate » si-a zis Pandele. « Uita-te la ea ce maini sanatoase are, si ce maxilar puternic, si cum ii tresare pieptu cand respira ! Asta e sigur mama de baiat ! » Avusese dreptate. Dupa ce ii cumparase vreo trei buchete de garoafe, si cutii cu « ciucalati » cu rom si o dusese pe la cofetarie, Ana il luase, ca doar era baiat fin si muncitor. Un an mai tarziu, cei doi l-au avut pe Paul. Il numise asa dupa prima nevasta, care ii fusese draga ce-i drept.
Acum, ca-si vazuse visul cu ochii, Pandele era mandru nevoie mare si simtea ca nu-i mai trebuie nimic pe lumea asta. Se dusese pana si pe la manastiri, ca na, copilul trebuie si el plimbat, si ma-sa cum era bisericoasa de fel, unde sa-l duca, si Pandele pupa icoanele si multumi Domnului cu lacrimi in ochi, ca iete n-a murit prost, ceva- ceva lasa si el, in urma lui, pe pamantul asta.
Copilul era copil normal el, da parca o tzara mai bleg de felul lui. Plangea cam des, il ciomageau ailalti, de-l facea pe Pandele sa i se suie sangele la cap de suparare, si sa-njure de toti dumnezeii. Aia din sat radeau si-i mai ziceau : « Ce facusi ma Pandele, facusi tot fata ma pana la urma ?! » Pandele se enerva, si dadea pumni in stanga, in drepata, spargea mesele prin carciumi, arunca cu ce-i pica in mana dupa al de-ndraznea. Era fiu-su, mandretea lui, si nu-i permitea nimanui sa zica ceva rau de el. « Las’ ca s-o face el barbat ! Mai are de vazut, de-nvatat. O fi ‘ntelectual dala’, mai stii ?! »
Acu, il trimisese la scolit, sa-l ajute cum poate, sa scape baietul de gura astora din sat, care se tot uitau in ograda lui, ca na asa e omu’ cand n-are nimic mai bun de facut, se uita in gura altora, cum soarbe ciorba si-i numara boabele de orez din fiecare-nbucatura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu