Definiţia termenului
Termenul
„Avangardă” defineşte „în domeniul literaturii, grupările de şoc ale unor
scriitori violent novatori, care pleacă ( în manifestările insolite, din
primele decenii ale secolului XX) de la o negare radicală şi ostentativă a
tuturor formelor de artă consacrate anterior. Termenul este sinonim cu acela de
modernism în ipostazele sale ultime: futurismul, expresionismul, dadaismul, sau
suprarealismul. Expresie a unui moment istoric de criză, avangarda literară, ca
şi cea artistică, denotă o disponibilitate la anarhia absolută şi se afirmă, în
primul rând, prin acte de rebeliune spectaculos excentrice. Toate mişcările de
avangardă au la bază o stare de spirit frenetică, rezultând dintr-o exacerbare
a neliniştii existenţiale. Exponenţii avangardei practică inovaţia în spiritul
de aventură al unor experienţe-limită. Îndrăznelile poziţiei lor încep prin a
se face cunoscute printr-o întreagă literatură de manifeste, adesea mai
interesantă în sine decât aceea reprezentată apoi de operele de creaţie
propriu-zisă în care arbitrarul abuziv duce până la urmă la un manierism
anarhic. Dacă facem abstracţie de tot ceea ce ţine de simplul teribilism, nu se
poate să nu se recunoască avangardei o funcţie regeneratoare şi anticipatoare”
(Dinu Pillat în: Dicţionar de termeni literari, coordonator:
Al.Săndulescu. Edit. Academiei Române, Bucureşti, 1976).
Precursori
-
Revista Simbolul (1912) (nu
atât simbolistă, cât anunţând temele, atitudinile şi stilul avangardei
interbelice), editată la Bucureşti de Tristan Tzara şi Ion Vinea.
-
Inovaţiile propuse de prima
generaţie postsimbolistă după 1910: Arghezi, Adrian Maniu (vedeţi sinteza mea
despre el), B. Fundoianu (idem), Ilarie Voronca.
- Urmuz (1883-1923), pseudonimul lui Demetru Demetrescu-Buzău, de profesie
grefier, ducând o viaţă obscură de provincial. S-a sinucis. A fost descoperit
de Arghezi, care-i publică în 1922, în revista Cugetul
românesc, prozele Pâlnia şi Stamate şi Ismail şi Turnavitu.
Ulterior (postum), scrierile lui Urmuz au fost adunate în volumul Pagini
bizare (sintagma e a autorului).
În ce constă
„bizareria”(avangardistă) a acestui autor? În atitudinea negativă/ negatoare faţă de literatură, faţă de
convenţiile/ clişeele ei de limbă şi stil, dar şi tematice; faţă de logica şi
mentalităţile curente, pe care le denunţă prin tehnica reducerii la absurd
(avem, deci, mai mult decât o parodie). Un exemplu din proza Algazy &
Grummer: Într-una din zile, Grummer, fără a anunţa pe Algazy, luă roaba şi porni
singur în căutare de cârpe şi arşice, dar la înapoiere, găsind din întâmplare
şi câteva resturi de poeme, se prefăcu bolnav şi, sub plapomă, le mâncă singur
pe furiş… Algazy, simţind, intră după el acolo cu intenţia sinceră de a-i face
numai o uşoară morală, dar cu groază obscură găsi în stomacul lui Grummer că
tot ceea ce fusese bun în literatură fusese consumat şi digerat. Odată digerată,
literatura tradiţională, uzată, trebuia înlocuită cu una nouă. Spre a o crea,
Urmuz recurge la un limbaj ce asociază lucruri care se exclud şi care
distorsionează logica (nu şi gramatica). De ex., Stamate priveşte în fiecare zi
prin pâlnie spre a vedea cum doi oameni coboară din maimuţă (aici tot efectul –
de spargere a unui clişeu – vine din ambiguitatea lui a coborî) sau
cutare personaj îşi înfăşoară pereţii cu cearceafuri ude pentru a nu scădea
la întâmplare. Lipsa de logică şi de legătură între idei: A adoptat
însă, pe când era încă elev în gimnaziu, o nepoată a sa, în momentul când
aceasta lucra la gherghef. Sau asocieri
de lucruri din serii semantice foarte depărtate şi incongruiente: Stamate are o
soţie tunsă şi legitimă. Este persiflat conformismul bunelor maniere:
Ismail şi Turnavitu se calcă în fiece zi
pe picioare pentru a putea apoi să-şi ceară scuze. Personajele au
trăsături mecanomorfe sau sunt compuse din materii disparate
incongruente: Algazy este un bătrân simpatic, ştirb, zâmbitor şi cu
barba rară şi mătăsoasă, frumos aşezată pe un grătar înşurubat sub bărbie şi
împrejmuit cu sârmă ghimpată (s.n.) sau: Ismail este compus din
ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate
(s.n. – de parc-ar fi o marfă, un bun uzual, fără identitate). De altfel,
aceste personaje sunt vide din
punct de vedere sufletesc, moral, au gesturi automate, ca şi cele din
literatura absurdului, de mai târziu.
Citiţi, în
analogia Gabrielei Duda, câteva texte de bază ale lui Urmuz, inclusiv Fuchsiada,
poem eroico-erotic şi muzical, în proză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu